Autor: Ale Mary (membru Speakers Junior)
Ploaia se lovea de geamul masinii mele. Vedeam cum picaturile cristaline de apa se scurgeau cu o usurinta inexplicabila. Eram pierduta printre ganduri, parca timpul se oprise in loc in timp ce reflectam asupra zilei care tocmai se incheiase… Deodata am revenit la realitate! Eram in fata blocului, in sfarsit acasa!
Deschid repede portiera si alerg prin ploaia marunta. Uda leoarca de zici ca facusem dus, ma duc repede sa ma schimb, iar in camera ma astepta zambind o carte: ,,PACIENTA TACUTA “. Ma fac repede comoda apoi iau cartea in mana…,, Ma rog, sigur ca voiam sa ajut oameni. Insa acesta era un scop secundar, in special cand am inceput pregatirea. Motivul real era complet egoist. Incercam sa ma ajut pe mine insami. Cred ca la fel stau lucrurile cu majoritatea oamenilor care intra in domeniul sanatatii mintale. Suntem atrasi de acest domeniu tocmai din cauza ca suntem vatamati, studiem psihologia ca sa ne vindecam pe noi insine. Ca suntem, sau nu dispusi sa recunoastem, asta e alta mancare de peste.
Mi s-a făcut pielea de gaina, ma regaseam atat de mult in cartea asta. Parca de fiecare data cand luam cartea in mana
ma deconectam de realitate si intram intr-o lume fantastica,
unde timpul trecea pe nesimtite. Pagina dupa pagina, ora
dupa ora simteam ca la fiecare fila data era o noua lume.
Anumite personaje le iubeam, altele in schimb ma enervau.
De multe ori intram atat de mult in poveste, parca
devenea povestea mea. Citind fara sa ma mai opresc.
,,-Alicia vreau sa te ajut! Am nevoie sa crezi asta. Adevarul e
ca vreau sa te fac sa vezi limpede! Atunci Alicia a ridicat
privirea, se uita la mine, prin mine.
-Nu poti sa ma ajuti! Strigau ochii ei. Uita-te la tine abia daca te poti ajuta pe tine insuti. Pretinzi ca sti atatea cand de fapt tu ar trebui sa stai in locul meu! In timp ce se uita la mine am realizat ca am stricat toata sedinta de terapie. E greu de zis in cuvinte, dar un psihoterapeut recunoaste repede suferinta psihica incepand de la vorbe, comportament, un licar in ochi, ceva bantuit, temator, nebunesc. Dar Alicia nu avea nimic din toate astea. Ochii ei au ramas albastrii, ca cerul unei zile senine de vara.
O simpatizam atat de mult pe Alicia. La suprafata o fire sensibila, firava, in interior o bomba cu ceas. Iar, in Theo Faber m-am regasit. I-a placut mereu sa ajute oamenii gasindu-si profesia de psihoterapeut. La suprafata arata pacientilor ca e bine desi de multe ori se simtea ca ei.
Orele au trecut si am ajuns la ultima pagina a cartii, cand am citit ultimul cuvant am realizat ca mai erau doua ore si se lumina. In acel moment am pus cartea in biblioteca, mi-am luat pijamalele si m-am bagat in pat. In timp ce eram acoperita de plapuma mea groasa ma gandeam la citatele pe care le-am citit in carte, insa unul mi-a ramas perfect in minte: ,, Emotiile care nu sunt exprimate nu mor niciodata. Sunt ingropate de vii si revin mai tarziu in forme mai urate.” Intrigata fiind de finalul neasteptat al cartii am adormit cu gandul de a gasi in biblioteca o noua carte, o noua cheie catre o lume fantastica…. Exact in momentul in care razele soarelui au inceput sa mangaie geamul dormitorului….